Cred că ne e posibilă o lume care arată și se simte ca un loc de joacă.
Un spațiu în care avem loc cu toții, așa diferiți cum suntem, și în care facem ce ne place cel mai mult pe lume. Iar în acest spațiu, « ce ne place cel mai mult » e chiar jobul nostru. O lume în care ne arătăm celorlalți fără teama că am putea fi respinși, judecați sau agresați pentru ce simțim și pentru felul în care ne uităm la lume.
Eu sunt unul dintre « conectorii cu oglindă » ai acestei lumi: ajut oamenii să se cunoască pe ei înșiși și să prindă curaj să intre în vorbă cu ceilalți.
Pentru că abia atunci putem începe să creăm împreună, să lucrăm împreună și să mișcăm lucrurile înainte, chiar dacă mișcarea înseamnă uneori conflict.
În cuvinte puține, sunt Trainer, Coach și Specialist în Psihopedagogie Perceptivă.
Îmi place să călătoresc (mai ales în India) și atunci când dau de „greu”, mă fascinează întrebarea „Și dacă s-ar putea altfel, cum ar arăta acel alt fel?”. După ce-mi și răspund la ea, îmi dau seama că de fapt nu există „greu”. Există doar lucruri pe care nu le-am învățat încă.